Cercul de Feminitate ReConectează-te cu TINE prin Dans
Cerc de Feminitate organizat în parteneriat cu Salina Bragadiru
Sâmbăta, de la 16.00 la 19.00
“Dansul este limbajul ascuns al sufletului.”
Martha Graham
De ce un Cerc de Feminitate?
Pentru că am văzut nevoia de împărtășire, eliberare, conexiune și conectare a femeilor cu care am interacționat în cabinet, în cadrul atelierelor pe care le organizez sau în alte contexte de creștere și dezvoltare personală.
Îți mărturisesc că nici eu, la începutul participării mele la cursuri fizice sau online, nu m-am simțit confortabil să-mi dezbat problemele în public, să vorbesc sau să mă arăt lumii. Stăteam cuminte și ascultam, și doar dacă eram întrebată răspundeam. Și am observat mai multe femei în aceeași situație. Aveau nevoie de intimitate. Aveau nevoie să se cunoască cu ceilalți ca să poată împărtăși situațiile neplăcute cu care se confruntă.
Am văzut că după un timp prinzi curaj și vorbești despre tine, îți dai voie să fii vulnerabilă, imperfectă. Și vezi că povestea ta le ajută și pe celelalte femei.
De ce într-o Salină?
Pentru că Salina Bragadiru este un loc intim, cu energie vindecătoare și liniște, ce te va ajuta să te conectezi cu tine însăți.
Dansul te reconectează la tine, la Sinele tău înalt, la intuiția și feminitatea ta.
Dansul te eliberează de emoțiile negative și în același timp te încarcă cu energie vindecătoare.
Dansul dăruiește trupului sănătate, grație și frumusețe.
Dansul te eliberează.
Ce CÂȘTIGI dacă vii la Cercul de Feminitate?
1
Vei intra într-o comunitate de femei evoluate. Femei preocupate de starea lor de bine. Te vei conecta cu ele și vei lega prietenii sincere și susținătoare.
2
Vei găsi răspunsuri și soluții la problemele tale. Din împărtășirile celorlalte femei îți vei lua și tu învățăminte. Vei aduce claritate acolo unde domnește incertitudinea și nesiguranța.
3
Vei descoperi moduri noi prin care îți poți restabili starea de bine, potrivite cu tine, cea de astăzi. Vei învăța tehnici simple prin care aduci liniște în minte și pace în suflet.
4
Vei scoate la iveală credințe care te limitează și te împiedică să devii ceea ce vrei tu să fii. Vei afla ce e potrivit să faci cu ele și cum să faci să le transformi în credințe susținătoare, de creștere și evoluție personală.
5
Vei dansa și vei elibera tensiunea acumulată din corp și minte. Te vei încărca cu energie vindecătoare și creatoare care te va susține să trăiești fiecare zi cu bucurie și mulțumire.
Acest program este pentru tine dacă:
Vrei să te cunoști pe tine însuți cu adevărat.
Iți dorești să fii plină de încredere și să-i inspiri și pe ceilalți.
Vrei să înveți să-ți recunoști trăirile și emoțiile înainte să pună stăpânire pe tine și să știi cum să le gestionezi.
Vrei să înveți să comunici cu tine și cu ceilalți dragi ție într-un mod armonios, blând și calm însă fără a renunța la ceea ce e important pentru tine.
Vrei să-ti îmbunătățești relația cu partenerul, copii, colegii, angajații sau partenerii de business.
Vrei să înveți să recunoști situațiile care te blochează și să știi să le gestionezi.
Ești dispusă să-ți aloci 3-4 ore, duminică dimineața, pentru Creșterea și Evoluția ta Personală.
Ce pierzi dacă NU te înscrii la acest program
Pierzi oportunitatea de a te cunoaște pe tine, într-un mediu profesionist, să-ți descoperi tiparele și să acționezi diferit, pentru a ieși din ele, și a obține rezultate diferite.
Nu vei avea la îndemână exerciții practice care să te susțină în momentele grele din viața ta.
Nu vei ști care îți sunt convingerile limitative și care cele susținătoare.
Nu vei ști cum să-ți gestionezi emoțiile puternice atunci când acestea pun stăpânire pe tine.
Nu vei ști să comunici eficient cu oamenii importanți din viața ta.
Ce pierzi dacă NU te înscrii la acest program
Pierzi oportunitatea de a te cunoaște pe tine, într-un mediu profesionist, să-ți descoperi tiparele și să acționezi diferit, pentru a ieși din ele, și a obține rezultate diferite.
Nu vei avea la îndemână exerciții practice care să te susțină în momentele grele din viața ta.
Nu vei ști care îți sunt convingerile limitative și care cele susținătoare.
Nu vei ști cum să-ți gestionezi emoțiile puternice atunci când acestea pun stăpânire pe tine.
Nu vei ști să comunici eficient cu oamenii importanți din viața ta.
Detaliile Cercului de Feminitate ReConectează-te cu TINE prin Dans
Când și unde se desfășoară?
Ne vedem sâmbăta, de la 16.00 la 19.00. Te poți înscrie până în vineri la prânz, maximum ora 14.00, în limita locurilor disponibile.
La cerere organizez acest eveniment și în alte zile, condiția este să fie minimum 6 participante.
Adresa: Salina Bragadiru, Șoseaua Alexandriei nr.121, Bragadiru, județul Ilfov. O găsești pe Waze sau Google Maps sub acestă denumire. Dispune de parcare privată.
Stația STB, Pod Centură este în apropierea salinei.
Ce vom face?
Ne vom cunoaște. Vom împărtăși situații, probleme, contexte. Vom cere sprijinul grupului sau al specialistului. Ne vom face recomandări. Vom face exerciții practice, meditații ghidate. Vom dansa.
Unele dintre practici se vor repeta, așa creăm rețele neuronale noi.
Cum procedezi dacă ai nelămuriri?
Ne auzim la telefon sau îmi dai mesaj pe WhatsApp la 0740.824.716 și îți răspund cu drag la toate întrebările.
Important de știut
Îmi doresc ca tot ceea ce discutăm și practicăm în cadrul Cercului de Feminitate să fie confidențial astfel vom crea conexiune și încredere și vom fi dispuse la împărtășiri intime. Pe parcursul evenimentelor vom face poze, ca să fim o sursă de inspirație și pentru alte femei, însă dacă nu dorești să apari în ele nu este nicio problemă, doar trebuie să-mi spui.
Cine poate participa și cine NU poate participa la aceste evenimente?
Poate participa orice femeie care a împlinit 18 ani și este sănătoasă fizic și psihic. Care nu este sub tratamentul medicamentos al unei boli psihice. Nu avem limită superioară de vârstă.
NU pot participa femeile însărcinate, decât cu recomandarea medicului ginecolog, datorită salinității ridicate.
NU pot participa femeile care suferă de diferite afecțiuni fizice sau psihice care nu sunt compatibile cu mișcarea și salinitatea ridicată.
Cât costă participarea la Cercul de Feminitate?
Investiția în Creșterea și Evoluția ta Personală este 222 lei/ întâlnire. Se poate achita cu cardul, cu numerar sau transfer bancar. Locul se consideră rezervat după confirmarea plății.
Cine sunt eu și de ce fac asta?
Eu sunt Andreea Mitoiu, Trainer de Creștere și Evoluție Personală Transformational Life Coach – Specialist în Coaching, Master NLP (Programare Neuro Lingvistică), Facilitator Points of You, Facilitator Managementul Riscului – metoda Cuburilor, susținută de Alain Cardon, Membru și Voluntar activ al Federației Internaționale de Coaching – Capitolul România.
Ca și tine, sunt o scânteie din Divinitate, Unică. Sunt un suflet în continuă creștere și evoluție. Sunt mamă și soție. Iubesc viața, oamenii și natura. Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce viața mi-a oferit, fie bune sau mai puțin bune. Sunt conștientă că sunt ceea ce sunt datorită acestor experiențe din care am învățat din prima, din a doua sau încă le repet până îmi dau seama care este lecția lor.
Și eu cresc ca și tine.
Hai să creștem și să evoluam frumos, împreună!
Întrebări și Răspunsuri
Care sunt modalitățile de plată acceptate astfel încât să am locul rezervat?
Poți achita cu numerar, card, transfer bancar, BT Pay sau Revolut.
Dacă dorești să emit factura pe persoană juridică am nevoie de datele de identificare ale acesteia înainte să faci plata.
Locul este rezervat după confirmarea plății.
Cine poate participa?
Orice doamnă sau domnișoară care a împlinit 18 ani, și care este de acord cu Termenii și Condițiile descrise pe acest site.
Este obligatoriu să împărtășesc din experiența mea?
NU este nimic obligatoriu. Împărtășești doar atunci când te simți pregătită și doar dacă dorești. Vei dansa în ritmul tău. Vei face totul așa cum simți că este potrivit pentru tine. Ai venit să te relaxezi.
Cum să vin îmbrăcată?
Te invit să te îmbraci în haine cât mai comode și mai confortabile. Eu îți recomand în fustă lungă și bluză colorată, nu neagră. E important să știi că este posibil să se lipească de tine praf de sare.
Este obligatoriu să ai la tine șosete curate sau încălțări de schimb.
În ziua în care vii la Cercul de Feminitate NU te da cu parfum.
Ce garanție ofer?
Îți ofer garanție totală până la finalul întâlnirii. Ce însemnă asta? Dacă consideri că nu a fost potrivit cu tine și nu ai obținut niciun beneficiu, deși tu te-ai implicat, îți returnez banii.
Costul include consiliere individuală?
NU sunt incluse servicii de consiliere sau coaching individual, acestea sunt servicii separate care se pot achiziționa de orice participantă care dorește să-și rezolve mai rapid problemele și să trăiască o experiență mai intensă, personalizată.