Ce este recunostinta, te intrebi?
Recunoștința este modul tău personal și unic prin care îi mulțumești Dumnezeului tău, Universului, lumii, experiențelor, vieții, oamenilor și nu în ultimul rând ție.
Când mulțumești pentru ceea ce ești, ceea ce ai trăit, trăiești și vei trăi, pentru tot ceea ce ai avut, ai și vei avea, pentru tot și pentru toate, lucrurile se întâmplă altfel, viața ta devine mai frumoasă.
Îți vezi experiențele de zi cu zi, dintr-o altă perspectivă, una mai prietenoasă și mai îndrăzneață, și cu practică și exercițiu recunoștința va deveni parte din tine.
Și nu mă refer la a spune altora „Mulțumesc!” pentru că ți-au făcut un serviciu, ci la recunoștința față de tine.
Cât de recunoscător îți ești tu ție?
Așa im/perfect cum te vezi, poate, uneori, cât de mult sau de puțin îți mulțumești?
Cât de mult sau de puțin te apreciezi pe tine pentru tot efortul pe care îl depui zilnic, de la primul minut al dimineții până la ultimul minut din noapte, când poate cazi epuizat?
Unii dintre noi, am fost educați, să mulțumim mai mult celorlalți și aproape niciodată nouă.
Și pentru tine sună, sau suna ciudat să-ți spui singur: „Bravo!”, „Mulțumesc!”, „Ce tare ești!”, „Felicitări!”?
De parcă ai semnat un contract de sclavie pe vecie, tu cu tine, și e de la sine înțeles, că TREBUIE să faci toate cele pe care le faci, fără să-ți dăruiești ție empatie, blândețe compasiune și iubire. Toate acestea sunt pentru alții nu pentru tine.
Cel puțin așa a fost la mine, și am regăsit asta și la unii oamenilor cu care am lucrat.
Toate acestea se pot schimba. Primul pas este să devii conștient că nu-ți este încă natural și firesc să dăruiești, și să-ți dăruiești din inimă recunoștință. Cel de-al doilea pas este să treci la acțiune, să înveți cum să fii recunoscător și să faci asta conștient și prezent.
Oferă zilnic recunoștință și vei vedea cum se transformă viața ta, cum totul capătă alt sens.
Cred că recunoștința este etapa cea mai importantă, care te duce spre o viață mai ușoară, liberă, prosperă, abundentă în experiențe frumoase, fericită, plină de bucurie și iubire.
Nu ai cum să primești mai mult dacă nu ești recunoscător pentru ceea ce ai deja, și e important ca recunoștința să fie autentică, să nu vină din frica de a pierde ceea ce ai.
Însă, la tine poate este altfel, mi-ar plăcea să împărtășești cu mine în comentarii.
Ce e minunat? Că se poate învăța, dacă încă nu-ți vine natural.
La început nu este autentică, poate părea chiar exagerată și falsă, dar după ce o exersezi zilnic, între 21 de zile și 6 luni, ai creat o nouă rețea neuronală.
De ce nu-i suficient doar de câteva ori și din când în când?
Pentru că această rețea este firavă. Ca atunci când pleci la serviciu într-o dimineață de primăvară timpurie, și când deschizi ușa ești surprins de zăpadă. Te grăbești și nu ai timp să faci potecă cu lopata, așa că ești nevoit să calci pe ea. Ai făcut primii pași mai greu, căci te-ai udat puțin și senzația a fost neplăcută, dar în urma ta începe să prindă contur o potecă. Seara când vii de la muncă, ai deja experiența anterioară. Încerci să calci pe aceleași urme, dar nu-ți iese la fiecare pas, așa că apar alți pași și poteca ta este mai vizibilă. Și tot așa, în fiecare zi, ea prinde contur și devine mai ușor de parcurs. Călătoria devine fascinantă, pentru că zăpada se topește și pe cărarea ta încep să se întrevadă ghioceii.
Și știi ce este fascinant? Că ceea ce părea imposibil acum ceva vreme a devenit posibil. Și experiența aceasta îți aduce încredere de sine și curaj, și vei fi recunoscător și din inimă nu doar din minte.
Cum oferi și îți oferi recunoștință?
Simplu. Spui: „Mulțumesc!”, „Îți mulțumesc!”, „Apreciez că ai făcut…. pentru mine.”, de cât mai multe ori pe zi.
Cui să-i mulțumești? Oricui simți. Ție. Dumnezeului tău. Universului. Vieții. Situațiilor. Oamenilor. Naturii. Animalelor. Plantelor din casa sau grădina ta. Unei cărți sau unui film care ți-a schimbat perspectiva. Oricui aduce plus valoare în viața ta.
De exemplu, mie îmi mulțumești dacă dai share postărilor mele, evident dacă rezonezi cu ceea ce scriu.
Eu îți mulțumesc pentru că mă urmărești și pentru că alegi să devii o versiune mai bună a ta, și altfel, împreună putem fi un exemplu demn de urmat.
Fii bun și răbdător cu tine, transformarea este un proces care are nevoie de timp și de implicarea ta.
Îți mulțumesc!
Până data viitoare,
#enjoylife
Andreea
Mihail Preda
Mulțumesc!
Alina
Mulțumesc cu recunoștință!